O şcoală de pregătire a viitorilor învăţători a apărut pentru prima dată în anul 1855, prin grija lui Grigore Ghica, domnul Moldovei. Ea urma să-şi deschidă cursurile la 15 decembrie şi să funcţioneze în clădirea de la Biserica Trei Ierarhi, local care adăpostea şi gimnaziul şi Şcoala Normală, create în 1828. Această “şcoală normală” nu era un institut pedagogic ci o şcoală primară numită astfel de Gheorghe Asachi după modelul austriac.”
Noua instituţie de învăţământ ce şi-a deschis porţile la 15 decembrie 1855 se numea Şcoala Preparandală şi a fost pusă sub conducerea lui Anton Velini împreună cu celelalte şcoli ce funcţionau la Trei Ierarhi.
Menirea ei era să dea, printr-un an de studii pedagogice, pregătirea necesară viitorilor învăţători, acum atât de necesari de când se urmărea răspândirea ştiinţei de carte la sate. Directorul, Anton Velini, a condus şcoala până în 1863, când trecea la conducerea Institutului Academic înlocuit fiind de Titu Maiorescu. In această perioadă Velini a reuşit să formeze o instituţie aproape din nimic: era singurul profesor, nu avea aproape nici o dotare materială şi pentru început nu veneau nici măcar suficienţi elevi, dintre care mulţi nu terminaseră încă patru clase. Profesor de prestigiu, cu studii la Viena, spirit enciclopedic, Anton Velini şi-a dedicat aproape întreg restul vieţii, organizării şi dezvoltării Şcolii Preparandale. Aproape de plecarea sa de la conducerea scolii, aceasta avea deja trei profesori, se preda pedagogie, istorie naturală, muzică si caligrafie, elevii erau selectaţi dintre cei mai buni absolventi ai claselor a IV-a din ţară şi aveau la dispoziţie un manual de pedagogie scris chiar de el, primul de acest fel în limba română.
Titu Maiorescu,
director 1863-1868
http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/COMUNICATE/ICR-februarie%202006.htm
Venirea în funcţia de director, în anul 1863, a lui Titu Maiorescu a însemnat un nou pas în dezvoltarea învăţământului pedagogic românesc. Tânărul conducator al şcolii a lăsat o amprentă adâncă în cei cinci ani cât a deţinut această funcţie. Maiorescu a preferat enciclopedismului romantic al predecesorului său, o abordare pragmatică. A început printr-un stagiu la Berlin, unde a analizat sistemul de învăţământ pedagogic prusac şi a ajuns la concluzia că organizarea şcolii pe care o conducea “va trebui să fie potrivită cu împrejurările noastre” şi că are nevoie de puţin timp pentru a realiza un proiect în acest sens. Incă de la început s-au introdus materii noi: gramatica, psihologia, compunerea, iar practica pedagogică se făcea la şcoala primară de la Trei Ierarhi. Ulterior s-au introdus şi aritmetica, ştiinţele naturale şi gimnastica. S-a trecut şi la o durată a cursurilor de doi ani. Numele şcolii a fost stabilit tot acum. Maiorescu propune : Scoala Normală Vasiliană de la Trei Ierarhi din Iaşi , dar ministerul se opreşte în 1864 asupra numelui Institutul lui Vasile Lupu. Pe lângă numărul de elevi din Şcoala Normală, a crescut şi numărul profesorilor, la cinci: au apărut în plus materiile: fizica, agronomia şi religia. In 1868, din cauza schimbărilor politice, Titu Maiorescu este îndepărtat de la conducerea şcolii, asupra proiectelor nefinalizate revenind abia atunci cand va ajunge ministru.
Director a devenit Grigore Petrovanu, dar în 1874, devenind ministru, Titu Maiorescu l-a propulsat la conducerea Şcolii Normale pe omul de cultură junimist Samson Bodnărescu. A fost un bun prilej pentru Maiorescu să-şi finalizeze proiectele: a apărut un al treilea an de studiu iar elevii erau selectaţi câte doi din toate judeţele ţării.
In perioada 1877-1886, director a fost Petru Cujbă. Tânăr şi ambiţios, s-a preocupat de elaborarea unui nou regulament pentru şcolile normale, de dotarea cu materiale didactice şi de rezolvarea problemei localului - clădirea de la Trei Ierarhi era improprie pentru procesul de învăţământ şi urma să fie dărâmată.
Constantin Meissner, director între 1886 si 1892, a fost un gospodar priceput şi s-a folosit de relaţiile sale bune cu ministrul, pentru a dota şcoala cu cărţi şi materiale didactice. Un laborator experimental, o bibliotecă bogată şi o fermă organizată în jurul noului local din Copou, vila Pasteur (actualul sediu), folosit din 1891, erau realizări importante ce se datorau în bună măsură noului director.
Un directorat important a fost şi acela al lui Ioan Mitru (1896-1919), care a avut acelaşi spirit gospodăresc ca şi Constantin Meissner. Stefan Bârsănescu, profesor al şcolii între 1921 si 1933 şi director între 1926 si 1928, şi Vasile Petrovanu, director între 1938 si 1941, au continuat să se îngrijească de Şcoala Normală, care acum devenise o instituţie prosperă, cu un corp profesoral bine pregătit, cu activităţi felurite, cu elevi care urmau cu succes, după absolvire, cursuri universitare în ţară sau în străinătate.
Constantin Meissner,
director 1886-1892
.jpg)