TRADITII

ed>object width="425" height="344">

Traditii

Vichy-pentru un ten sanatos

Secretul machiajului perfect: baza de machiaj
Daca te intrebi care este secretul machiajelor perfecte din paginile revistelor sau din reclamele cosmetice, raspunsul este simplu: o baza solida de machiaj. Cu riscul de a ma repeta, etapele premergatoare machiajului si aplicarea corecta a bazei de machiaj sunt chiar „baza” pe care se bazeaza intregul machiaj. Totul incepe cu pregatirea minutioasa a suprafetei pe care vei aplica fondul de ten si mai apoi fardurile.
Machiajul incepe cu un demachiat
Extrem de importante si de adesea ignorate sunt etapele premergatoare machiajului. Intotdeauna un machiaj trebuie sa inceapa cu o demachiere temeinica, indiferent daca nu te-ai mai machiat in ziua respectiva sau daca vrei sa-ti faci alt machiaj.
Dupa ce ti-ai curatat tenul de imperfectiuni, nu uita de lotiunea tonica. Intrucat are rolul de a strange porii si a elimina excesul de sebum, lotiunea tonica este foarte importanta.
Cum trebuie sa fie crema baza de machiaj
Fondul de ten si tot cea ce inseamna fard nu pot avea aderenta si nici rezistenta, daca nu aplici in prealabil o crema care sa le sustina. Trebuie sa alegi o crema hidratanta, care sa nu aiba o textura foarte consistenta. Daca crema este prea grasa, risti ca fardurile si fondul de ten sa faca „priza”, asa cum se exprima make-up artistii.
Nu trebuie sa cazi nici in extrema cealalta si sa alegi un produs mult prea „light” daca nu vrei ca fardurile sa se „topeasca” subit.
Nu te grabi cand esti la aplicarea cremei.
Maseaz-o cat mai bine, pana patrunde in piele si creeaza acea suprafata lucioasa, care va impiedica produsele de machiaj sa intre in piele.
Ce creme fac casa buna cu fardurile
Daca stii ca ai tenul gras, cu probleme, alege o crema baza de machiaj anti-imperfectiuni, „oil free”, eventual fara parfum. Cu cat mai putini conservanti cu atat mai bine.
Iti stii tenul sensibil, predispus la iritatii? Atunci studiaza cu atentie eticheta produsului. Vezi daca este hipoalergic (testat impotriva alergiilor) si mai ales daca este este non-comedogen (nu blocheaza porii). Bazele de machiaj pentru ten sensibil trebuie sa aiba in formula ingrediente care calmeaza tenul cum este, de exemplu, apa termala.
In cazul tenului deschis la culoare, poti sa-ti alegi o crema baza de machiaj care sa-ti asigure in acelasi timp si o protectie solara ridicata.

Bazele de machiaj colorate
Daca tenul tau se inroseste usor, este afectat de cuperoza, acneea iti da batai de cap sau ai tenul lipsit de vitalitate, exista bazele de machiaj colorate sau tratament.
Pentru zonele afectate de pete rosii poti alege o baza de machiaj cu o o tenta verzuie, tocmai pentru a neutraliza roseata.
In cazul tenului tern si lipsit de stralucire exista baze de machiaj roz sau alb perlat, care ii redau instantaneu, luminozitatea si buna dispozitie.
Cand stii ca suferi de cuperoza ai nevoie de o baza de machiaj anti-cuperoza care sa sustina machiajul si, in acelasi timp, sa trateze problema tenului tau.
Indiciul care iti spune daca ti-ai ales crema baza de machiaj potrivita este senzatia confortabila a tenului.
Nu trebuie sa-l simti nici uscat nici incarcat.

Metodologie bacalaureat 2010

Ministrul Educatiei a publicat pe siteul edu.ro ordinele de ministru privind aprobarea metodologiei de organizare si desfasurare a examenului national de bacalaureat 2010.

Examnul de Bacalaureat are, incepand cu anul scolar 2009-2010, o noua structura care presupune sustinerea a doua tipuri de probe:

-evaluari orale si practice pe parcursul anului scolar si

-evaluari scrise dupa incheierea anului scolar.




Pe parcursul anului scolar se organizeaza doua sesiuni ale bacalaureatului:


PROBE ORALE:

Elevii se vor inscrie in intervalul 14 - 18 decembrie 2009 pentru prima sesiune a examenului de bacalaureat 2009-2010.



Probele orale se vor sustine in data de:

11 - 13 ianuarie 2010 - prima proba (proba A): evaluarea competentelor lingvistice de comunicare orala in limba romana

13 - 15 ianuarie 2010 - a doua proba (proba B): evaluarea competentelor lingvistice de comunicare orala in limba materna

18 - 29 ianuarie 2010 - a treia proba (proba D): evaluarea competentelor digitale

19 - 22 aprilie 2010 - a patra proba (proba C): evaluarea competentelor lingvistice intr-o limba moderna



PROBE SCRISE:

Elevii se vor inscrie pentru a doua sesiune a examenului de bacalaureat 2009-2010 dupa incheierea cursurilor pentru clasa a XII-a in data de 11 iunie 2010.



Probele scrise se vor sustine in data de:

28 iunie 2010 - (proba E): Limba si Literatura Romana

29 iunie 2010 - (proba E): Limba si Literatuta Materna

30 iunie 2010 - (proba E): proba obligatorie profilului

1 iulie 2010 - (proba E): proba la alegere a profilului si specializarii.



Prima afişare a rezultatelor va avea loc în 3 iulie 2010 (până la ora 16.00) şi va fi urmată de depunerea contestaţiilor în aceeaşi zi, în intervalul orar 16.00 - 20.00. Soluţionarea contestaţiilor se va face în perioada 5-6 iulie 2010, iar afişarea rezultatelor finale în ziua de 7 iulie 2010.

Sesiunea de toamnă se va desfaşura între 23 august şi 8 septembrie 2010, înscrierile fiind stabilite pentru săptămâna 5-9 iulie 2010.



La proba de evaluare a competenţei lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată pe parcursul învăţământului liceal, elevii pot alege oricare limbă modernă studiată în liceu, indiferent dacă a fost studiată drept limba 1, limba a 2-a sau limba a 3-a de studiu, dacă a fost studiată în regim normal, intensiv, bilingv ori dacă a fost disciplină obligatorie sau opţională.



Evaluarea competenţei lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională se face prin trei tipuri de probe, după cum urmează:

-probă scrisă, cu durata de 90 minute,

-probă orală, cu durata de 10-15 minute si

-probă de înţelegere a unui text audiat, cu durata de 20 de minute.



Subiectele pentru probele de evaluare a competenţei lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată în liceu sunt elaborate de Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar, astfel încât să permită stabilirea, pentru fiecare candidat, a nivelului corespunzător Cadrului European Comun de Referinţă pentru Limbi.

Subiectele pentru proba de evaluare a competenţelor digitale se stabilesc de CNCEIP, în conformitate cu programa de bacalaureat, elaborată pe baza programei şcolare a disciplinei „Tehnologia Informaţiei şi a Comunicaţiilor", studiată în trunchiul comun, la toate filierele, profilurile şi specializările, pe parcursul claselor a IX-a şi a X-a. Tot CNCEIP va stabili printr-o procedură elaborată în concordanţă cu standardele europene şi publicată pe Internet până la data de 31 octombrie 2009, durata probei de evaluare a competenţelor digitale, respectiv modalitatea de desfăşurare şi evaluare a probei. Rezultatul evaluării se exprimă prin nivelul de competenţă, în raport cu standardele europene recunoscute în domeniu.



Rezultatul obţinut de fiecare candidat la proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, respectiv în limba maternă nu se exprimă prin note sau prin calificativ admis/respins, ci prin stabilirea nivelului de competenţă corespunzător grilei aprobate la nivel naţional. Nivelul de competenţă lingvistică de comunicare orală în limba română, respectiv în limba maternă se stabileşte de comun acord de către cei doi profesori examinatori, în conformitate cu descriptorii din programele de bacalaureat şi cu grila cuprinsă în procedurile elaborate şi transmise de Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar. Nivelul de competenţă lingvistică de comunicare orală în limba română, respectiv în limba maternă a candidatului se înscrie într-un borderou, care este semnat de cei doi examinatori. Aceeaşi procedură se aplică şi în cadrul probelor de evaluare a competenţelor într-o limbă străină şi a celor digitale sau cu precizarea că, în cazul ultimei probe, în funcţie de punctajul obţinut, se va stabili nivelul de competenţă digitală a candidatului, după cum urmează:

0-25 puncte - utilizator începător,

26-50 puncte - utilizator de nivel mediu,

51-74 puncte - utilizator avansat,

75-100 puncte - utilizator experimentat.


Absolvenţilor clasei a XII-a/ XIII-a, care au susţinut aceste probe, li se eliberează certificate care atestă nivelul de competenţă lingvistică, respectiv nivelul de competenţă digitală. Acestea vor fi însoţite de suplimente descriptive ale certificatului de competenţă care conţin descrierea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, respectiv în limba maternă ale candidatului şi se vor completa în conformitate cu nivelul acordat candidatului.



Eliberarea certificatelor nu este condiţionată de promovarea probelor scrise. Elevii care promovează, pe parcursul învăţământului preuniversitar, examene cu recunoaştere internaţională pentru certificarea competenţelor lingvistice în limbi străine sau pentru certificarea competenţelor digitale, au dreptul la recunoaşterea şi echivalarea rezultatelor obţinute la aceste examene, la cerere.

Toate aceste evaluări se organizează şi se desfăşoară la nivelul unităţii de învăţământ, pe parcursul clasei terminale de liceu, în faţa unei comisii prezidate de directorul unităţii de învăţământ şi numite prin decizie a inspectorului şcolar general.



Probele scrise prin care sunt cuantificate competenţele formate pe durata învăţământului liceal se susţin după încheierea anului şcolar, în faţa unei comisii formate de inspectoratul şcolar judeţean.



Probele scrise sunt următoarele:

a)- probă scrisă la limba şi literatura română -(proba E): comună pentru elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările;



b)- probă scrisă la limba şi literatura maternă -(proba E): comună pentru elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările, care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale;




c)- o probă scrisă, diferenţiată în funcţie de filieră, profil şi specializare - (proba E): matematică - pentru profilul real din filiera teoretică, pentru toate profilurile din filiera tehnologică, pentru profilul militar şi profilul pedagogic - specializarea învăţători-educatoare, din filiera vocaţională, respectiv istorie - pentru profilul umanist din filiera teoretică şi pentru toate profilurile şi specializările din filiera vocaţională, cu excepţia celor menţionate mai sus;




d)- o probă scrisă la care elevul poate opta, în conformitate cu filiera, profilul şi specializarea urmate - (proba E), pentru una dintre disciplinele cuprinse în următoarele două grupe: fizică, chimie, biologie sau informatică (pentru profilul real din filiera teoretică, pentru profilul tehnic şi profilul resurse naturale şi protecţia mediului din filiera tehnologică şi pentru profilul militar din filiera vocaţională) sau geografie, filosofie, logică şi argumentare, economie, psihologie şi, după caz, sociologie (pentru profilul umanist din filiera teoretică, pentru profilul servicii din filiera tehnologică şi pentru toate profilurile şi specializările din filiera vocaţională, cu excepţia celui militar).



Pentru candidaţii proveniţi din promoţiile anterioare, se face asimilarea specializării absolvite cu una dintre specializările/calificările profesionale în vigoare pentru promoţia curentă.



Se consideră promovaţi elevii care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: au susţinut probele prevăzute în interiorul anului şcolar, au susţinut toate probele scrise şi au obţinut cel puţin nota 5 la fiecare dintre acestea, iar media aritmetică, formată din două zecimale exacte, a notelor obţinute la probele scrise este cel puţin 6.



În cazul nepromovării examenului, pot fi recunoscute în sesiunile următoare, la cerere, rezultatele la evaluările susţinute in decursul anului şcolar, respectiv rezultatele la probele scrise la care s-a obţinut cel puţin nota 5. Recunoaşterea unora dintre probele promovate într-una din sesiunile organizate din anul 2003 încoace este condiţionată de solicitarea scrisă de recunoaştere a probelor promovate, în momentul înscrierii pentru una dintre sesiunile anului 2010

Intamplare comica

Inca de mica pot spune ca am facut numai intamplari comice,dar una dintre ele ar fi urmatoarea:acum doi ani coboram de pe muntele Ceahlau de la Schitul Schimbarea la fata a Domnului.Cu un sfert de ora inante de a ma porni la drum plouase,astfel ca poteca,cararea era foarte lunecoasa.Din greseala am alunecat si am cazut in asa fel ca am alunecat cam 10metri fara oprire de mi s-au rupt pantalonii in fund!Au ras fara oprire cei din jurul meu pana le-au dat lacrimile.Asta a fost o intamplare comica din viata mea!

Iluzii optice

Prietenia

Prietenia este cel mai de pret lucru din viata unui om.Omul nu poate trai fara prieteni pentru ca asa ar avea o viata pustie,fara bucurii,fara probleme.
Dupa cum toata lumea stie proverbul,,PRIETENUL LA NEVOIE SE CUNOASTE" asa e si in viata de zi cu zi.Trebuie sa ai cel putin un prieten ca sa te poti bucura de viata deoarece PRIETENUL este cel carea ti-e alaturi la bine si la greu,el este cel care te ajuta cand ai mai multa nevoie,el este cel care se bucura de succesele si reusitele tale,un prieten cu adevarat prieten asa ar trebui sa procedeze.

Un prieten nu trebuie sa fie neaparat o persoana,poate fi chiar si un animal,iar uneori se intampla ca animalul sa-ti fie mai credincios decat omul.

ceas

Sarbatorile de Craciun

Pomul de Craciun sau Bradul de Craciun

• Craciun
• Traditii

In fiecare an in seara de ajun a Craciunului se impodobeste bradul. Împodobirea pomului de Crăciun este un obicei, venit din Occident, cel mai probabil de la popoarele germanice sau chiar ariene. Încetul cu încetul, acesta a intrat în tradiţia creştină. În Evul Mediu, case împodobite cu pomi de Crăciuni apar în provincile Alsacia şi Lorena, dar nu cu ocazia Crăciunului, ci mai degrabă ca cea a Anului Nou. De aici tradiţia se extinde în întreaga Franţă, Spania, Italia şi Elveţia.De asemenea, este posibil ca Pomul de Crăciun să provină de la nordici, care obişnuiau să-şi împodobească casele cu ramuri de brad şi de vâsc. Pomul de Crăciun a pătruns mai târziu şi în Orient, prin intermediul catolicsmului. În Rusia europeană Ajunul Crăciunului era sărbătorit în pădurile de brazi, unde era ales unul ca cel mai frumos dintre toate şi împodobit cu lumânări aprinse, bomboane, jucării, etc.

Mos Craciun

• Craciun
• Traditii

Moş Crăciun este versiunea mai nouă a Sfântului Nicolae (în engleză: Santa Claus) care şi-a făcut apariţia în secolul XIX. El împarte cadouri tuturor copiilor în noaptea de Crăciun (de 24 spre 25 decembrie).

Chiar dacă mitul poate varia de la zonă la zonă, în special în funcţie de clima în perioada Crăciunului (care pleacă de la o iarnă îngheţată în emisfera nordică şi ajunge la o vară călduroasă în emisfera sudică), în general ni-l imaginăm pe Moş Crăciun ca fiind îmbrăcat într-un costum roşu, având o barbă lungă şi albă şi locuind într-o ţară nordică. Spiriduşii îl ajută la pregătirea cadourilor. El împarte cadourile cu ajutorul unei sanii zburătoare, ce este trasă de reni (sau pe o planşă de surf în Australia). Moş Crăciun intră în case prin horn (dacă există unul) şi pune cadourile sub pomul de Crăciun sau în cismele pregătite special pentru aceasta.

SĂRBĂTORILE LUNII DECEMBRIE ÎN TRADIŢIA POPULARĂ ROMÂNEASCĂ

De la Sîn Nicoară la Moş Niculae (6 decembrie)

Poporul are habar mai puţin de identitatea şi biografia reală a Sfîntului Nicolae, deşi îl ţine foarte drag. Sîn Nicoară (Nicoară este cea mai veche formă românească a numelui, ieşită direct din latină), cum i se zicea îndeobşte în lumea tradiţională, este mai degrabă un personaj mitologic, în jurul căruia s-au ţesut legende diverse şi uneori năstruşnice, cu vagi ecouri din cultul bisericesc. Aşa, bunăoară, el ar fi al doilea sfînt făcut de Dumnezeu şi ar sta de-a stînga Acestuia (primul făcut, Mihail, are cinstea să stea de-a dreapta). Sîn Nicoară (ajutat de Sîn Toader, care are cai buni) păzeşte Soarele, nu cumva s-o tulească şi să lase lumea în beznă şi frig. Sîn Nicoară e acum bătrîn, dar în tinereţile lui unii zic că ar fi fost podar, iar alţii că ar fi fost corăbier şi pescar (ca protector al corăbierilor, ce-i drept, Sf. Nicolae cel adevărat, arhiepiscopul Mirelor Lichiei şi mare făcător de minuni, ale cărui moaşte odihnesc la Bari, este cunoscut pe scară largă, atît în Răsărit cît şi în Apus). El ar fi oprit şi apele Potopului pe vremea lui Noe. De altfel, e mai mereu ud şi cam posomorît. Se pare că ipostaza mai vioaie de Moş Niculae, cu obiceiul de a face daruri copiilor (dulciuri pentru cei cuminţi, însă nuieluşe pentru cei neastîm­păraţi), e o inovaţie orăşenească, pre­figurînd dărnicia mai substanţială a lui Moş Crăciun. Nuieluşa corecţională stă însă sigur în legătură cu un episod real din viaţa marelui ierarh din secolul al IV-lea: la Sinodul de la Niceea (325), blîndul Nicolae l-a pălmuit pe ereticul Arie (cam în felul în care blîndul Hristos îi biciuise pe zarafi, răsturnîndu-le tarabele şi alungîndu-i din Templu), poate chiar cu mîna aflată astăzi la Biserica “Sf. Gheorghe Nou” din Bucureşti. Închipuită prin nuia, “palma Sfîntului Nicolae” ne aduce aminte că uneori, după vorba românească, “bătaia e ruptă din rai”…

Ignatul (20 decembrie)

Numele zilei se trage de la Sf. Mucenic Ignatie Teo­fo­rul, trecut în calendarul bise­ri­cesc la data respectivă (o bucăţică din moaştele sale se află la Tismana). Pentru ţărani, Ignat a fost însă un simplu om necăjit care, vrînd să-şi taie porcul, ca tot românul, a scăpat securea taman în capul lui tată-său, omorîndu-l pe loc, apoi căindu-se toată viaţa şi, în cele din ur­mă, primind milă de la Dumnezeu şi de la Sf. Petru (ce aveau pe atunci obiceiul să umble pe pămînt). În ziua de Ignat se taie porcul şi nu e bine să lucrezi altceva. Cînd tai porcul (care mai nou cică ar trebui mai întîi adormit, după normele europene!), zici: “Ignat, Ignat,/ Porc umflat”. Por­cul nu-i luat chiar pe nepregătite, căci se spune că, în noaptea de dinaintea Ignatului, îşi visează cuţitul... Cu sîngele porcului se face semnul crucii pe fruntea copiilor, ca să fie sănătoşi peste an. După tăiere şi tranşare, urmează “po­mana porcului” (care contravine postului rînduit de Biserică pînă în ziua de 24 inclusiv!), la care iau parte casnicii şi ajutoarele. Regretata Irina Nicolau obser­va că în popor se face o fină deosebire între a tăia porcul şi a-l omorî: dacă respecţi întru totul regulile tradiţionale (cum îl înjunghii, cum îl pîrleşti, cum îl tranşezi, cum îl chi­verniseşti), atunci îl tai (ceea ce e în firea lucrurilor, plăcînd şi lui Dumnezeu), în vre­me ce, dacă încalci regulile (ritualul), se cheamă că-l omori, prefăcînd sacrificiul legiuit în crimă nelegiuită! O vorbă spune că cine n-are porc gras de Crăciun şi cuţit ascu­ţit la vremea pepenilor, acela n-a cunoscut feri­cirea. Se mai zice, de asemenea: “Paştele fu­dulul” şi “Crăciun sătulul” (niciodată ro­mâ­nul nu mănîncă atît de mult şi de greu, ceea ce uneori umbreşte bucuria spirituală a Cră­ciu­nului, riscînd să-l prefacă în sărbătoare a pîn­tecului, ispăşită nu o dată prin revolta fica­tului sau a maţelor).

Moş Ajunul (24 decembrie)

Ajunul Crăciunului apare personificat în chipul u­nui moş cumsecade, frate mai mic al lui Moş Crăciun şi despre care se spune că ar fi fost păstor de oi sau de capre: Moş Ajunul. Acesta pare mai autohton decît Moş Crăciunul actual, de vădit import occidental (Santa Claus). Ro­mâ­nul se pune să che­fuiască încă din seara de ajun, cînd în unele părţi se crede că vin şi sufletele morţilor să petreacă laolaltă cu cei vii. Ca atare, pe masă se pune hrană anume şi pentru ei (s-ar zice însă că morţii, destul de ponderaţi, nu prea trag la carne, ci mai degrabă la colaci, turte şi cozonaci, care se împart cu precădere). Copiii umblă cu Moş Ajunul (“Ne daţi ori nu ne daţi...?”) şi primesc mai ales nuci şi covrigi. E bine să se împartă bucate, atît în numele morţilor, cît şi ca semn de bel­şug, fiind răstimpul prin excelenţă al darurilor. Lipsa reciprocităţii în această privinţă e rău văzută, iar pe alocuri se crede că zgîrciţii încasează pedepse de la Moşul (cele mai grele fiind ale acelora care nu-i primesc pe ură­tori în “noaptea mare-a lui Ajun”). Dăruitul de bani nu intra cîtuşi de puţin în optica tra­di­ţională (fiind vorba de o lume a economiei domestice, bazate mai mult pe troc decît pe monedă); el s-a încetăţenit abia în mahalale oraşelor (mai ales o dată cu “ţigănizarea” colin­datului, la care sîntem astăzi martori neputincioşi).

Moş Crăciun (25 decembrie)

Reprezentarea curentă astăzi a lui “Moş Crăciun cu plete dalbe”, îmbrăcat în costum roşu, cu sacul doldora de jucării sau alte atenţii, deplasîndu-se în sanie trasă de reni sau de cerbi, nu ţine deloc de vechile tradiţii româneşti, ci reprezintă un împrumut tîrziu din lumea apuseană. Comu­niştii l-au rebotezat Moş Ge­rilă (uzînd abil tot de un nume de personaj fantastic din bas­mele populare, variantă locală mai pitorească a lui Jack Frost), pentru a estompa pe cît cu putinţă implicaţiile religioase. Tradiţia creştină spune că Moş Crăciun (după Al. Rosetti, numele s-ar trage din lat. crea­tionem) ar fi fost pro­prietarul sau paz­nicul binevoitor al staulului în care a născut Fe­cioara. După o altă variantă a legendei, el a fost, dimpotrivă, un om bogat şi rău, care ar fi refuzat să dea ajutor Mariei, de n-ar fi intervenit nevastă-sa, Crăciuneasa. Ba mai mult, de furie că femeia i-a ajutat pe străini, el i-ar fi tăiat mîinile de la coate, dar acestea s-au refăcut miraculos în scalda Pruncului. Pen­tru inima ei bună, Crăciuneasa trece drept pa­troană a moaşelor (neavînd nici o legătură cu Crăciuniţele nurlii de astăzi, inventate după modelul majoretelor americane). În faţa unei asemenea mi­nuni, Crăciun însuşi se spăşeşte şi se creş­tinează (topos-ul clasic al evreului rebarbativ şi convertit printr-o minune pilduitoare), deve­nind primul dintre sfinţi. S-a spus şi că personajul popular ar fi continuarea unei vechi zeităţi păgîne a locului. Se ştie, pe de altă parte, că sărbătoarea Naşterii Domnului s-a suprapus pe vechea sărbătoare a naşterii zeului Mithra (Natalis Solis Invicti), cult oriental adus la noi de legiunile romane. În vechime, creştinii sărbătoreau tot acum şi Anul Nou, ceea ce explică faptul că Anul Nou actual (1 ianuarie) mai este numit pe alocuri şi “Crăciunul cel mic”.

Pomul de Crăciun

Pomul de Crăciun, îndeobşte bradul, cu podoabele şi cîn­tecele aferente (“O, brad frumos…”, după O, Tannenbaum…), constituie tot o influenţă apuseană de dată relativ recentă. Crăciunul românesc tra­diţional nu-l cunoştea, bradul avînd la noi alte între­buin­ţări rituale (legate mai ales de naştere, nuntă sau înmormîntare). Desigur, în obiceiul ac­tual se recu­noaşte (chiar dacă nu mai este decît rareori conştientizată) vechea simbolistică a “stîlpului lumii” (axis mundi), sugerînd ideea rectitudinii şi corespondenţa dintre pămînt şi cer. Pomul împodobit devine astfel o imagine a cosmosului şi a naturii atotdăruitoare. Bradul este preferat pentru însuşirea lui de a-şi păstra “cetina tot verde”, traducînd ideea vita­li­tăţii eterne. S-a încetăţenit obiceiul ca bradul să fie gătit în ziua de Ajun şi desfăcut după Anul Nou (cu care pare, de altfel, mai potrivit decît cu Crăciunul). Oricum, avem de-a face cu o stranie osmoză între sărbătoarea creş­tină şi reminiscenţele unor datini păgîne care se pierd în negura timpului. Descreştinarea lumii contemporane se reflectă trist şi în desa­cralizarea Crăciunului: “omul recent” e mai preocupat de brad şi de darurile “Moşului” decît de scenariul Nati­vi­tăţii, pe care aproape că-l ignoră. Numele paralel de Crăciun dat săr­bătorii Naşterii Domnului va fi contribuit şi el la această “uitare” a temeiului religios. În Occident, bunăoară, deşi fronda împotriva tradiţiei religioase este astăzi mai mare decît la noi, numele curent al sărbătorii rămâne grăitor prin sine însuşi (Christmas, Christfest, Nativité, Navidad, Natale etc.), fără altă concurenţă, ca să nu mai vorbim de puternicul caracter mnemotehnic al ieslelor reprezentate public (chiar dacă adeseori ni se par – sau chiar sînt – de prost-gust, ilustrînd invazia generală a kitsch-ului). Mai trebuie precizat că, pentru apuseni, Naşterea Domnului este cea mai de seamă sărbătoare bisericească a anului, în vreme ce pentru răsăriteni întîietatea o păstrează praznicul Învierii Domnului.

Colindatul

Colindatul sau uratul pe la case constituie un obicei străvechi, desigur precreştin, dar care, în timp, a ajuns să facă, s-ar zice, casă bună cu creştinismul. Cîn­te­celele res­pec­tive atrag “norocul” sau bine-cuvîntarea asupra oamenilor şi gospodăriilor, pen­tru tot anul care urmează. În vechime, colindele erau “specializate” (de preot, de păstor, de fată mare etc.). O categorie importantă de colinde, mai ales cu caracter de rememorare, sînt strict le­­­ga­te de Crăciunul bise­ricesc, evocînd închinarea magilor (Viflaimul sau Vicleimul – stîl­cire a numelui Betleem) sau panica şi viclenia lui Irod (Irozii), culminînd cu tăierea pruncilor (cei 14000, după tradiţie, pe care Biserica îi po­meneşte pe 29 decembrie). Scenariile sînt simple, cuceritoare în naivitatea lor. Cam în ace­laşi timp, flăcăii umblă însă şi cu Capra (Turca, Brezaia) sau cu Ursul, în cete pestriţe şi gălăgioase (că e un obicei păgîn receptat ca atare se vede şi din aceea că în unele părţi se zice că astfel de colindători “glumeţi” ar fi părăsiţi vreme de 6 săptămîni de îngerul lor păzitor!). Copiii (băieţi şi fete deopotrivă) umblă mai ales cu Steaua (“Cine primeşte steaua cea fru­moasă şi luminoasă...”). Cîntecele de stea cu care sîntem familiarizaţi astăzi (mai ales “Steaua sus răsare...”) sînt de origine cultă, adeseori chiar bisericească. În fine, Pluguşorul şi Sor­cova, la fel de notorii, ţin de “în­noirea” anului, neavînd nici o legătură cu ciclul religios al Crăciu­nului. Din păcate, toate par a fi pe cale de dispariţie, sau în orice caz iremediabil com­pro­mise de transformarea lor într-o formă de cerşătorie “interactivă” (ex­tinsă stupid şi penibil cam de pe la Sf. Nico­lae şi pînă pe la Sf. Vasile, în vederea unui “profit” cît mai substanţial). Într-o lume care tinde să nu mai aibă nimic sfînt şi în care totul se mercantilizează galopant, ce altceva era de aşteptat? La o privire mai atentă şi în pofida aparenţelor, stăm mult mai prost cu tradiţia (de care ne pasă din ce în ce mai puţin) decît cu actualitatea (de care ne plîngem la tot pasul)...

Istoria Bradului de Craciun

De ce decoram bradul de Craciun?

Obiceiul provine probabil de la egipteni, care isi ornau casele cu frunze de palmier in ziua solstitiului de iarna. Obiceiul a fost preluat de romani, care au folosit, in locul palmierului, brazii.Dar povestea incepe cu adevarat prin secolul al VII-lea, cand un calugar din Devonshire a venit in Germania pentru a raspandi cuvantul Domnului. Legenda spune ca s-a folosit de forma triunghiulara a bradului pentru a simboliza sfanta treime. In Europa secolului al XII-lea, cu ocazia Craciunului, bradul era atarnat de tavan cu varful in jos!

Se pare ca bradul a fost decorat pentru prima data la Riga in 1510. La inceputul secolului al XVI-lea, Martin Luther a decorat bradul cu lumanari, pentru a le sugera copiilor sai sclipirea stelelor de pe cer.

La mijlocul secolului al XVI-lea, apar in Germania primele targuri specializate in vanzarea de cadouri, de obicei mancare sau obiecte de folosinta practica.

Figurile modelate de brutari din paine, care apoi erau agatate in brad ca ornamente, aveau mare trecere. Se pastreaza in acest sens marturia unui vizitator al orasului Strasbourg in 1601. El descrie brazi decorati cu astfel de figurine, cu acadele si ornamente din hartie colorata. Incarcatura biblica atribuia bradului astfel impodobit simbolul pomului paradisului, al belsugului, al cunoasterii si al inocentei.

Beteala a fost inventata in Germania pe la 1610. In acea vreme nu era numai argintie, era chiar din argint! Au fost inventate masini pentru obtinerea unor folii subtiri. Argintul era durabil insa oxida repede, astfel ca au fost incercate diverse aliaje de plumb si cositor, dar produsul era atat de greu, incat se rupea sub propria greutate. Astfel incat argintul a fost folosit pana la mijlocul secolului al XX-lea.

In Marea Britanie, obiceiul bradului de Craciun a patruns prin intermediul negustorilor germani stabiliti in Anglia, care obisnuiau sa-si decoreze casele de sarbatori. Interesant, nu? Sa ne amintim de calugarul din Devonshire care…

Decoratia bradului consta in beteala din argint, lumanari si margele, toate produse in acel secol XVII in Germania si Europa de Est. Obiceiul cerea ca fiecare membru al familiei sau invitat sa aiba cate un mic brad asezat pe masa in dreptul lui, cu cadourile alaturi.

In 1846, Regina Victoria si Printul Albert (de origine germana), apar in “Illustrated London News”, impreuna cu copiii, in jurul bradului de Craciun. Popularitatea familiei regale a facut ca obiceiul sa se raspandeasca repede printre supusi. Bradul a devenit “la moda” nu numai in insulele britanice, ci si pe coasta de est a Americii.

Decoratiile erau de o mare varietate, fiind manufacturate “in casa”. Tinerele doamne petreceau ore decupand fulgi de zapada si stelute, impaturind pliculete pentru cadouri si cosulete de hartie pentru dulciuri. Ansamblul era completat cu margele si beteala din argint produse in Germania, impreuna cu ingerii ce urmau sa stea in varful bradului. Lumanarile erau adesea asezate in inele de lemn.

Tarile din spatiul mediteranean nu s-au aratat prea interesate de brad, preferand scenele biblice asezate pe platforme triunghiulare (ceppo), bogat ornamentate.

In America, bradul de Craciun apare pe la 1747, in comunitatile germane din Pennsylvania, dar se raspandeste abia o data cu dezvoltarea comunicatiilor, in secolul XIX.

In 1882 este patentat becul electric, iar in 1892 el este adaptat pentru pomul de Craciun. Tot in aceasta a doua jumatate a secolului al XIX-lea, obiceiul impodobirii bradului la sfarsit de an patrunde dinspre nord si pe teritoriul actual al Romaniei. Obiceiul s-a suprapus peste cel al butucului de Craciun. Ritual azi disparut, dar atestat inca de la romani, butucul de Craciun, un trunchi de brad taiat (jertfit) si ars pe vatra in noaptea de 24 spre 25 decembrie.

Secolul XX aduce un val de noutati: Dupa 1918, din cauza problemelor de export, Germania nu mai este principalul furnizor de decoratii. Locul sau este luat de Japonia si SUA.

In 1930 brazi de mari dimensiuni sunt amplasati in locuri publice.

La mijlocul anilor ‘60, ideile moderniste se rasfrang si asupra pomului de Craciun. Brazii din aluminiu argintiu, importati din America, sunt foarte la moda. Acestia nu necesitau alte decoratii decat sursele de lumina colorata care se reflectau multiplu pe crengile argintii.

In anii ‘70 apar brazii artificiali cu aspect foarte realist.

Spre sfarsitul anilor ‘90, decorarea bradului se intoarce spre ideile Victoriene, dar cu teme si concepte noi.

DE ANUL NOU ...

OBICEIURI DE ANUL NOU

Sărbatorile de iarna aduc cu ele miracolul Nasterii Domnului, a sfârsitului si inceputului de an. Insusirea fundamentala a acestor sărbatori este bucuria si speranta cu care omul intimpina trecerea de la anul vechi la anul nou, inceputul unei unei noi etape din viata, fiind si inceputul unei noi perioade de vegetatie din viata satenilor. Acesta este momentul de a saluta cu bucurie venirea Anului Nou, de a-l intimpina cu cintece si jocuri, daruri si urari exprimate prin traditii si obiceiuri cunoscute fiind : Colindele, Capra, Ursul, Plugusorul, Sorcova .

Folclorul romanesc a grupat, obiceiurile in patru cicluri care concorda celor patru anotimpuri: obiceiuri de primavara, de vara, de toamna si de iarna, aceste din urma fiind deosebit de vaste, pe intreg teritoriul folcloristic , incarcate de semnificatii si simboluri pentru cultura noastra populara. Conform traditiei dupa lasarea secolului, flacaii din comuna, ce vor imbraca costumele caiutiilor, a caprei, cauta si impaca muzicanti (lautari) care ii vor insoti la parada mascatilor, desfasurata initial in fata multimii adunate in centrul satului in ultima zi a anului, apoi se transfera pe la casele gospodarilor, a fetelor de maritat si pe la rude, ducand cu ei si uraturile de bun augur. Tonul plugusorul sau uratul este dat de catre copii care, in ultima zi din an, in preajma amiezei, incep a umbla pe la case, rostind uraturi si primind in schimb colaci, fructe sau bani dupa posibilitatile gazdelor. Uratura cea mai des rostita este plugusorul, fiind strans legat de mitul fertilitatii. Către seara copii se retrag fiecare la casele lor, alaiul plugusorului fiind amplificat de cetele de mascati formate din caiuti, ursi, capre, banda jianu, caldarari etc.

Desi nu se mai cunoaste in totalitate sensul acestor semnificatii si simboluri , intreg procesul ritualic al acestor datini se desfasoara respectand traditia transmisa din “ tata in fiu “ , mastile de o adevarata maestrie intruchipand diferite figure mitologice, costumele, excelarea invatarea dansului (jocul) ce il vor executa cetele si intreaga recuzita sunt pregatite din timp, necesitand multa atentie si respect, toate acordate acestor datini si obiceiuri.

Banesti judet Suceava

Jocul caiutilor din comuna Fantanele - descriere

Jocul caiutiilor

Caiutii sunt intalniti mai in toate satele din Bucovina, cunoscuti ca buni dansatorii, caiuti din Zamostea, Dolhesti, Zvoristea, Fantanele, care impresioneaza prin splendoare si eleganta.

Jocul caiutiilor are o valoare deosebita pentru sateni, fiind unul din cele mai frumoase jocuri.

Tinerii ce formeaza grupurile de caiuti sunt foarte buni dansatori, manifestand prin joc dinamismul si forta vitala a tineretii.

Dansul caiutilor inspira curajul si voinicia,vitejia celor ce plecau sa-si apere hotarele tarii.

.Tricolorul este intotdeauna prezent la costumele caiutilor

Cei care imbraca costumul de caiuti sunt dotati cu capete de cal, confectionate din lemn si imbracate in panza alba venind si cu alte elemente ornamentale (oglinzi, peteala, panglici). Capul de cal este fixat intr-un suport de lemn, de obicei o covata gaurita la mijloc acoperita de o fustanela din panza alba ,peste care se aplica elemente decorative.

Caiutii sunt grupati in cete conduse de un capitan.

Jocul acestor tinerii, care intrepreteaza dansul caiutiilor se desfasoara fata in fata ,radial, in linie si in cerc, sub comanda capitanului , amintindu-ne parca de un atac cavaleresc.

Se spune ca in credintele strabune, calul avea o functie de aparare, si protejare a caselor si a bisericilor de duhurile rele. Astazi jocul caiutiilor este reprezentat nu pentru semnificatiile simbolice ancestrale , ci pentru frumusetea dansului interpretat de tinerii ce imbraca aceste costume.

Jocul ursului

Jocul ursului

Pregatirea costumului de urs pentru mascarada de Anul Nou se face din timp, cu o deosebita minutiozitate, capul de urs este confectionat dintr-un suport matalic astfel incat sa redea cat mai real forma de cap a animalului, peste care se intinde o piele de miel, fiind impodobit ulterior cu sireaguri de margele. Tinerii ce imbraca acest costum poarta de la gat in jos un cojoc lung intors pe dos sau o blana de oaie, in mana tin un toiag (bata) avand la unul dintre capete un lant scurt de care se prinde un ( franj )de culoare rosie . De notat faptul ca fiecare sat component al comunei intruneste caracteristicile traditionale participand la desfasurarea acestor parade prin cetele proprii de caiuti, ursi, capre etc. Cetele de ursi sunt formate din grupuri de 3 pana la 6 personaje, in frunte cu un ursar, costumul acestuia fiind confectionat dintr-un material in care rosul este culoarea predominanta.

Tinerii cei mai vanjosi ce imbraca aceste masti, au ocazia de-asi etala forta si iscusinta, caractere intalnite la urs, ridicandu-si ursarul pe bate si purtat pe umerii acestora, isi fac loc prin multimea adunata la aceasta desfasurare de parade mascate ce au loc in ultima zi a anului in centrul satul Banesti, intrand in spatiul special amenajat, scena derularii acestor traditii, in acompaniamentul tobei si strigatelor produse de catre ursar.

Jocul ursilor este imprimat dupa un ritual vechi, in care se mimeaza moartea ursului apoi reinvierea, rotirea acestora in cerc si ridicarea pe toiag (bata), facand parca aluzie la depasirea iernii acestui animal prin hibernare si venirea primaverii, simbol al regenerarii vegetatiei. Jocul ursilor este la fel de spectaculos ca si cel al caiutiilor fiind foarte apreciat. De mentionat ca caracteristicile acestui joc al ursilor este foarte asemanator, intalnit si in satele invecinate, Chiliseni,Bosanci,Poieni etc.

Jocul ursului

Sat Banesti judet Suceava

Jocul caprei

Banesti judet Suceava

Jocul caprei

Jocul caprei - descriere

Jocul caprei

Un loc deosebit il ocupa si jocul caprei, intre jocurile cu masti.

Costumul este confectionat dintr-un cap care sa redea cat mai real forma capului de capra sculptat in lemn, maxilarul inferior este mobil, in timpul dansului acesta este actionat fiind tras de o sfoara, producand sunetele unei clampaniri in ritm de fluier sau a strigaturilor intrepretate de catre cioban cum ar fi: Ta, ta, ta, caprita, ta!..Sa corespunda cat mai mult cu realitatea capul este incadrat de doua cornite impodobite cu oglinzi si panglici, fixat apoi de un bat care se sprijina de pamant. Corpul personajelor care intrepreteaza rolul caprei este acoperit in prezent cu o scoarta , peste care se coase diferite panglici, desi pana nu demult, copiil fiind imi amintesc ca costumul caprei era acoperit cu stuf. Astazi aceasta traditie este intalnita in satele vecine cum ar fi Veresti si Siminicea. Dansul caprei este saltaret,intrepretand rolul zvapaiat al acestor animale, totul se desfasoara pe ritmul si in acordul cantecelor unui fluieras. Ca si la jocul ursilor si la jocul caprei sunt intalnite mai multe faze printre care imbolnavirea, moartea si reinvierea.Cercetatorii presupun ca

dansul caprei provine din ceremoniile sacre arhaice inchinate mortii si renasterii divinitatii. Jocul caprei este cunoscut ca fiind numarul final, subordonandu-se cetelor de caiutii si ursi.

JOCUL CAPREI

Sat Banesti judet Suceava

Jocul caprei

Banesti judet Suceava